Domeniu de intervenție

Transformare digitală

Rezumat

Regândirea oportunităților de transformare digitală

Pandemia de COVID-19 a evidențiat rolul esențial al transformării digitale la nivel global, inclusiv în Republica Moldova. Țările cu infrastructuri digitale avansate, precum sisteme robuste de plăți digitale și de identificare electronică, au gestionat criza mai eficient.

Moldova a înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește infrastructura digitală, ajungând la o acoperire 4G de 98%, implementând servicii de guvernare electronică extinse și sprijinind dezvoltarea rapidă a sectorului TIC. În septembrie 2023, Guvernul a aprobat Strategia de Transformare Digitală pentru anii 2023–2030, care are ca obiective dezvoltarea unei societăți digitale, consolidarea sectorului TIC și crearea unei economii digitale inovatoare. În iulie 2024, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a aprobat Cartea Albă privind Inteligența Artificială și Guvernanța Datelor – un document strategic care stabilește viziunea și direcțiile de elaborare a politicilor în acest domeniu emergent al economiei digitale.

În pofida acestor progrese, persistă provocări, în special în reducerea decalajului digital dintre zonele urbane și cele rurale. La începutul anului 2024, 56,5% din populația Moldovei locuia în mediul rural, unde rata de acoperire a internetului și nivelul de alfabetizare digitală sunt adesea mai scăzute comparativ cu mediul urban. Abordarea acestor discrepanțe este esențială pentru o transformare digitală incluzivă.

Totodată, Moldova își aliniază cadrul legislativ la standardele internaționale. În martie 2025, Guvernul a adoptat Legea privind comunicațiile electronice, care transpune Codul European al Comunicațiilor Electronice și deschide calea pentru integrarea țării în zona „Roaming ca Acasă” a Uniunii Europene. De asemenea, Moldova participă la proiectul-pilot al UE privind Portofelul pentru Identitatea Digitală, care urmărește integrarea acestora cu serviciile publice și private la nivel european.

Pentru a valorifica pe deplin potențialul digital, Moldova trebuie să continue reducerea decalajului digital urban-rural, să promoveze alfabetizarea digitală în rândul tuturor categoriilor de populație și să asigure armonizarea cadrului legal cu standardele internaționale. Această abordare cuprinzătoare va permite o transformare digitală la nivelul întregii societăți, favorizând incluziunea și dezvoltarea durabilă.

PNUD Moldova sprijină integrarea femeilor și fetelor în domeniul științei și tehnologiei, în special promovând educația bazată pe STEEAM.

În profunzime

Depășirea decalajului digital

În ianuarie 2025, aproximativ 80,2% din populația Moldovei, echivalentul a 2,42 milioane de persoane, erau utilizatori de internet. Totuși, persistă diferențe semnificative în ceea ce privește calitatea accesului și accesibilitatea, în funcție de grupurile socio-economice, zonele geografice și gen. De exemplu, 71% dintre gospodăriile cele mai bogate din Moldova dețin calculatoare, comparativ cu doar 35% dintre gospodăriile cele mai sărace. Deși Moldova oferă unele dintre cele mai mici costuri medii pentru date mobile, lipsa rețelelor de bandă largă și a conectivității de ultimul kilometru împiedică populația rurală să se implice pe deplin în activitățile digitale.

Pentru a aborda aceste provocări, PNUD Moldova a dotat școli din întreaga țară, inclusiv în UTA Găgăuzia și stânga Nistrului, cu tehnologii moderne, precum calculatoare desktop, laptopuri, table inteligente, proiectoare, table interactive, dispozitive portabile pentru laboratoare STEEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Antreprenoriat, Arte și Matematică) și tablete. Această inițiativă are ca scop pregătirea pentru viitor a elevilor, profesorilor și managerilor școlari, prin dezvoltarea timpurie a competențelor digitale pe parcursul educațional și profesional. Pentru realizarea acestui obiectiv, PNUD colaborează cu programe și organizații precum „Tekwill în fiecare școală”, Clasa Viitorului, UNICEF, Uniunea Europeană și alți lideri în domeniul digital din Moldova.

De asemenea, începând cu izbucnirea războiului din Ucraina, PNUD a creat oportunități pentru copiii și femeile refugiate să se familiarizeze cu disciplinele STEEAM și să dobândească competențe tehnologice, facilitând astfel integrarea și abilitarea lor în societatea moldovenească. În plus, PNUD Moldova a implementat programe de alfabetizare digitală în parteneriat cu Asociația Companiilor din TIC din Moldova. Aceste inițiative urmăresc reducerea decalajului digital prin dotarea participanților cu abilități esențiale, precum limba engleză pentru IT și promovarea incluziunii în sectorul TIC, care se dezvoltă rapid în Moldova.

Aceste eforturi concertate sunt esențiale pentru reducerea decalajului digital în Moldova, asigurând acces echitabil la resurse și oportunități digitale pentru toți cetățenii, indiferent de statutul socio-economic sau de localizarea geografică.

De la guvernare electronică la guvernare digitală

În septembrie 2023, Republica Moldova a aprobat Strategia  de Transformare Digitală pentru anii 2023–2030, elaborată cu sprijinul PNUD, marcând o schimbare semnificativă de la guvernarea electronică tradițională la un cadru cuprinzător de guvernare digitală. Această strategie urmărește dezvoltarea unei societăți și economii digitale accesibile, sigure, transparente și incluzive, aliniate la agenda de integrare europeană și centrate pe nevoile cetățenilor.

Până la sfârșitul anului 2023, peste 50% din serviciile publice au fost digitalizate, o creștere semnificativă față de 38% la început de an. Totodată, se observă o creștere semnificativă a adoptării serviciilor digitale de către antreprenori, care preferă să utilizeze serviciile online.

Pentru a asigura un mediu digital securizat, Guvernul a înființat în 2023 Agenția pentru Securitatea Cibernetică, responsabilă cu supravegherea conformității, facilitarea cooperării naționale și internaționale, precum și răspunsul la incidentele cibernetice.

Angajamentul Moldovei față de transformarea digitală a fost recunoscut la nivel internațional. În Raportul ONU privind Guvernarea Electronică 2024, Moldova a avansat din categoria înaltă în cea foarte înaltă a Indicelui de Dezvoltare a Guvernării Electronice, reflectând progrese substanțiale în serviciile online, infrastructura de telecomunicații și capitalul uman.

Aceste progrese subliniază abordarea proactivă a Moldovei față de guvernarea digitală, cu accent nu doar pe digitalizarea serviciilor existente, ci și pe crearea de noi valori prin inovație. Prin concentrarea pe incluziune, securitate și servicii centrate pe cetățean, Moldova reimaginează dezvoltarea pentru era digitală și se poziționează ca un lider regional în transformarea digitală.

Accelerarea digitalizării în sectoare esențiale pentru dezvoltare

PNUD Moldova sprijină extinderea transformării digitale dincolo de sistemele guvernamentale de bază, în domenii precum protecția socială, energia, agricultura, securitatea cibernetică și alegerile.

În parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, PNUD oferă asistență pentru modernizarea sistemului de asistență socială, inclusiv prin dezvoltarea unei arhitecturi digitale integrate, înființarea unui Centru Digital de Inovare Socială și operaționalizarea centrelor regionale pentru asistență socială. Intervenția vizează promovarea incluziunii, creșterea accesibilității și consolidarea serviciilor bazate pe date.

În sectorul energetic, PNUD colaborează cu Ministerul Energiei pentru avansarea unei tranziții energetice juste și incluzive, prin intermediul Sandboxului de inovație și tehnologie în energie. PNUD susține inițiative-pilot precum contoarele inteligente și comunitățile de energie regenerabilă.

În agricultură, PNUD sprijină Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare în pilotarea Registrului Digital Național al Fermierilor, ca parte a eforturilor de modernizare a sectorului agricol. Registrul permite monitorizarea în timp real a utilizării terenurilor, a activităților fermierilor și a acordării subvențiilor. Inițiativa este completată de pilotarea sistemului de informații privind parcelele de teren și utilizarea AI, elaborarea foii de parcurs pentru Sistemul integrat de administrare și control (IACS) și consolidarea cadrului instituțional și juridic. Sistemul va contribui la distribuirea mai eficientă a subvențiilor și la creșterea rezilienței în sector.

Pentru fortificarea securității cibernetice, PNUD sprijină instituirea primului Centru de Operațiuni de Securitate din sectorul public, cu scopul de a consolida capacitățile de monitorizare și reacție la incidente cibernetice în timp real. În paralel, PNUD contribuie la consolidarea rezilienței cibernetice la nivel național, prin intervenții în sectoare critice (energie, sănătate, administrație publică), susținute de reforme normative, consolidarea capacităților și implementarea unui cadru de răspuns la incidente cibernetice.

În sectorul electoral, PNUD colaborează cu Comisia Electorală Centrală pentru promovarea unor procese electorale transparente, incluzive și sigure. Sprijinul vizează modernizarea infrastructurii IT, extinderea votului la distanță pentru diasporă, îmbunătățirea accesibilității secțiilor de vot pentru persoanele cu dizabilități și promovarea educației civice prin platforme digitale.

Date pentru politici publice

Avansarea transformării digitale în Moldova a generat un volum substanțial de date, creând oportunități valoroase pentru îmbunătățirea procesului decizional și a guvernanței. Un exemplu remarcabil este Fondul pentru Reducerea Vulnerabilității Energetice (FRVE), creat ca răspuns la criza energetică din 2022. Dezvoltat cu sprijinul PNUD, FRVE a fost implementat printr-un proces simplificat de înscriere, bazat pe date administrative și necesitând o contribuție minimă din partea solicitanților. Prin utilizarea analizelor de date, Guvernul poate rafina criteriile de vulnerabilitate și optimiza măsurile de sprijin. Ca rezultat, digitalizarea protecției sociale prin intermediul FRVE a permis acordarea de asistență țintită pentru gospodăriile vulnerabile, reducând sărăcia energetică și sărăcia prin venituri, dar și contribuind la prevenirea insecurității alimentare.

Pornind de la această experiență, PNUD lucrează la crearea unui Cadru de Guvernanță a Datelor, menit să ofere standarde și bune practici privind modul în care datele trebuie colectate, procesate, verificate și validate. Acest cadru va asigura că datele colectate sunt precise, de încredere, sigure și compatibile pentru schimb la nivel național și transfrontalier, în special în domeniile sănătății, agriculturii, securității sociale și justiției. Aliniat principiilor PNUD privind datele, care pun accent pe gestionarea responsabilă a datelor, protecția datelor personale și promovarea reutilizării și interoperabilității, acest cadru urmărește să împuternicească părțile interesate să lucreze eficient cu datele, respectând în același timp cele mai înalte standarde etice.

În plus, PNUD a lansat o serie de traininguri privind utilizarea datelor în formularea politicilor, destinată să ofere factorilor de decizie competențele necesare pentru a valorifica datele în procesul decizional informat. Acest program se concentrează pe definirea problemelor de politică publică, cartografierea ecosistemelor de date și înțelegerea conceptelor de guvernanță a datelor, sporind astfel capacitatea funcționarilor guvernamentali de a utiliza eficient datele în elaborarea politicilor. 

Unitatea de suport analitic pentru politici publice

Integrată în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, Unitatea de suport analitic pentru politici publice (USAPP) a PNUD Moldova sprijină atât deciziile tactice, cât și pe cele strategice. USAPP a făcut progrese în creșterea transparenței în achizițiile publice, îmbunătățirea îngrijirii sociale, sporirea eficienței colectării taxelor și evaluarea programelor de dezvoltare rurală.

Următoarele domenii prioritare includ utilizarea inteligenței datelor în elaborarea politicilor, în special pentru negocierile cu UE, vulnerabilitățile energetice, precum și securitatea rutieră și alimentară. PNUD Moldova acordă, de asemenea, prioritate sporirii alfabetizării digitale și promovării deciziilor bazate pe date în rândul angajaților din sectorul public prin sesiuni de formare. Aceste eforturi vizează îmbunătățirea mediului de afaceri și competitivității naționale a Moldovei.

Alfabetizare digitală pentru o societate digitală

Pentru a promova o societate digitală incluzivă în Moldova, PNUD lucrează activ la îmbunătățirea alfabetizării digitale în toate categoriile demografice, indiferent de gen, vârstă, nivel de educație sau venit. Recunoscând necesitatea ca cetățenii să dețină cel puțin competențe digitale de bază pentru a utiliza eficient serviciile publice electronice și pentru a se adapta la piața muncii în continuă schimbare, PNUD a lansat mai multe programe menite să reducă decalajul digital.

În colaborare cu Uniunea Europeană și UNICEF, PNUD contribuie la modernizarea sistemului de educație din Moldova prin crearea unor medii de învățare incluzive și moderne, echipând astfel elevii și cadrele didactice cu competențele digitale esențiale.

Mai mult, PNUD a fost un actor-cheie în modernizarea serviciilor publice și a infrastructurii digitale de bază pentru a le alinia standardelor contemporane. Din 2021, PNUD a susținut dezvoltarea a două soluții digitale noi, considerate motoare-cheie ale transformării digitale a serviciilor publice, alături de alte produse electronice guvernamentale. Acestea includ o aplicație avansată pentru semnătură/identitate digitală (EVOSign) și portofelul digital (MWallet), parte a aplicației EVO. Aceste inovații au fost concepute pentru a spori accesibilitatea și securitatea serviciilor digitale publice, cu anticiparea ca cel puțin 70% din populația Moldovei să devină utilizatori activi.

Pe lângă aceste eforturi, PNUD a susținut modernizarea infrastructurii digitale publice și a introdus sau îmbunătățit sistemele și procesele interne de informare în diverse sectoare publice. Acestea acoperă domenii precum participarea democratică transparentă și luarea deciziilor (e-Parlament, Sistemul de Informații Electorale), gestionarea eficientă și bazată pe merit a capitalului uman din sectorul public (sistemul de e-recrutare pentru Ministerul Afacerilor Interne, admiterea și testarea electronică a viitorilor judecători și procurori la Institutul Național al Justiției), precum și furnizarea serviciilor de sănătate (platforma digitală pentru tratamentul video asistat al persoanelor aflate în tratament substitutiv cu opioide, sistemul informațional pentru gestionarea achizițiilor în sănătate).

În plus, PNUD susține în prezent eforturile de transformare digitală ale instituțiilor medico-legale, serviciilor de poliție și sistemului de asistență juridică prin introducerea sistemelor electronice de gestionare a dosarelor și facilitarea furnizării digitale a funcțiilor esențiale ale instituțiilor statului de drept. În urma colaborării de succes cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale privind reducerea vulnerabilității energetice, PNUD și-a asumat angajamentul de a sprijini reproiectarea și digitalizarea comprehensivă a serviciilor sociale. Această inițiativă are ca scop sporirea eficienței și accesibilității serviciilor sociale pentru populația Republicii Moldova.

Femei și fete în STEEAM

Decalajul digital afectează în mod special fetele și femeile. Deoarece se așteaptă ca cererea pentru angajați în domeniile STEEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Antreprenoriat, Arte și Matematică) să crească semnificativ în viitor, Guvernele și comunitățile nu-și pot permite să limiteze femeilor - jumătate din populația lumii - oportunitatea de a reuși în acest sector cu o dezvoltare rapidă. La nivel global, între 40 și 160 milioane de femei vor trebui să-și schimbe ocupațiile până în 2030, orientându-se către roluri mai calificate care cer competențe digitale complexe, cognitive, sociale și emoționale.

Republica Moldova are 18 instituții de învățământ superior care oferă studii în domenii IT. Totuși, doar 4,6% dintre fetele care studiază la nivel superior aleg cariere STEEAM, iar doar 31% dintre locurile de muncă din sectorul TIC sunt ocupate de femei. În plus, femeile din acest sector câștigă, în medie, cu 33% mai puțin decât bărbații.

PNUD Moldova sprijină integrarea femeilor și fetelor în domeniul științei și tehnologiei, promovând în special educația bazată pe STEEAM. Inițiativele PNUD sunt implementate cu implicarea directă a mediului academic, școlilor, organizațiilor societății civile, mass-media și părinților, pentru a crește interesul elevilor față de educația STEEAM. Acest lucru a condus, de exemplu, la o participare de aproximativ 50% a fetelor în cadrul programului „Tekwill în Fiecare Școală”.

De asemenea, PNUD Moldova susține femeile antreprenoare, oferind oportunități de granturi pentru înființarea și dezvoltarea afacerilor lor, inclusiv în domeniul TIC. Exemple de succes includ femei active în agri-tech (digitalizarea agriculturii) și securitatea cibernetică.

Implicarea sectorului privat

PNUD Moldova recunoaște rolul esențial al sectorului privat în avansarea guvernării electronice (e-Guvernare) și în tranziția către un guvern digital, unul dintre cele șase obiective stabilite în Strategia de Transformarea Digitală a Republicii Moldova pentru anii 2023-2030, elaborată cu susținerea PNUD Moldova. Pentru a sprijini această transformare, PNUD a creat platforme de dialog între Guvern, sectorul privat și partenerii internaționali, promovând o viziune comună asupra dezvoltării digitale. Aceste eforturi de colaborare au contribuit la elaborarea unei abordări cuprinzătoare, care pune accent pe inovație, incluziune și implicarea mai multor actori.

Pentru a facilita implicarea sectorului privat, PNUD a inițiat mai multe competiții de finanțare pentru inovații, cu scopul de a susține companiile TIC și start-up-urile în dezvoltarea de soluții digitale inovatoare. Din 2021, PNUD Moldova susține dezvoltarea de soluții digitale inovatoare în domenii precum govtech, fintech, comerț electronic, agri-tech, educație, date, identitate digitală ș.a.