Declarație de Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (17 octombrie)

15 October 2021

În timp ce marcăm Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei, constatăm că umanitatea se află la o răscruce. Alegerile pe care trebuie să le facă omenirea, modelate de valori și instituții, au dus la dezechilibrele planetare și sociale cu care ne confruntăm azi. Pentru prima dată în decurs de o generație, sărăcia extremă este în creștere. Doar în 2020, circa 100 milioane de persoane au fost afectate de sărăcie din cauza pandemiei. Dincolo de venituri, oamenii se confruntă cu sărăcia în modalități multiple și simultane în viața lor de zi cu zi – pe plan global, fiecare al treilea copil a ratat studiile la distanță, atunci când COVID-19 a închis școlile. În mod surprinzător, Indicele global al Sărăciei Multidimensionale pentru 2021 relevă că aproximativ două treimi din persoanele care sunt sărace multidimensional trăiesc în gospodării în care nicio femeie sau fată n-a finalizat cel puțin șase ani de școală.

Organizația Națiunilor Unite și partenerii săi au depus toate eforturile necesare pentru a acorda asistență pe parcursul pandemiei unora din cei mai săraci oameni din lume– circa 1,6 miliarde de lucrători informali , inclusiv vânzători ambulanți, lucrători casnici și fermieri care practică agricultura de subzistență. Aceste persoane au ocupații „fragile”, cu salarii mici sau în condiții nesigure de muncă, de obicei cu protecție socială limitată sau fără nicio asigurare socială. De la Honduras până în Nigeria, PNUD a ajutat țările să implementeze programe de transfer electronic a numerarului, servind drept colac de salvare pentru milioane de persoane izolate în casele lor în timpul perioadei de urgență. Inegalitățile au crescut dramatic, ca urmare a răspândirii virusului, mai cu seamă pe fundalul problemei echității vaccinului.

Din cauza instabilității și conflictelor, milioane de persoane riscă să ajungă în stare de sărăcie. Până la mijlocul anului 2022, Afganistan ar putea să se confrunte cu o sărăcie aproape universală  -- cu 97 procente din populație trăind sub pragul sărăciei. Din aceste considerente, ONU și-a asumat un angajament clar de a rămâne în teren și de a oferi asistență în astfel de țări precum Afganistan. Se estimează că până în 2030, circa două treimi din persoanele care trăiesc în sărăcie extremă  se vor regăsi în situații fragile și afectate de conflict. Mai mult ca atât, cei care trăiesc în sărăcie suportă și cea mai mare povară a schimbărilor climatice, deseori fiind lipsiți de resursele necesare pentru a se adapta la acestea. Astfel de eforturi, precum Promisiunea Climatică a PNUD sunt absolut vitale, ajutând 120 de țări să întreprindă acțiuni decisive pentru a reduce emisiile și consolida reziliența comunităților vulnerabile la schimbările climatice.

Planul Strategic al PNUD pentru anii 2022-2025 detaliază angajamentul ambițios de a scoate 100 milioane de persoane din sărăcie multidimensională. Extinderea accesului la energie regenerabilă va servi drept o pârghie vitală pentru abordarea sărăciei – creând locuri de muncă decente și asigurând venituri durabile, în același timp reducând emisiile de carbon. Astfel, PNUD și-a asumat un angajament ambițios de a coopera cu partenerii săi pentru a oferi unui număr adițional de 500 milioane de persoane acces la energie curată și la prețuri rezonabile până în 2025. Aceste contribuții reprezintă doar o fracțiune din eforturile întreprinse de ONU la nivel global pentru a ajuta comunitățile să edifice un viitor mai bun, drept urmare a acestei pandemii devastatoare – ajutând astfel la eradicarea sărăciei și modelarea unui viitor care va echilibra necesitățile persoanelor și nevoile planetei.