Îmbunătățirea securității umane în Moldova prin reziliența agroalimentară la intensificarea șocurilor externe și climatice

Statut:Activ
Durată:2024 – 2025
Buget:500.000 USD
Donator:Guvernul Japoniei
Acoperire:Republica Moldova
Beneficiari:Ministerul Mediului, Serviciul Hidrometeorologic de Stat, autoritățile publice locale, reprezentanții societății civile 
Domeniu de intervenție:Schimbarea a climei, mediu și energie 
Parteneri:Ministerul Mediului și Serviciul Hidrometeorologic de Stat

 

Descrierea proiectului:

Agricultura este pilonul principal al economiei Moldovei, contribuind cu 12% la formarea PIB-ului, angajând 30% din populație și oferind oportunități de trai pentru mai mult de jumătate de populație a țării. Totodată, acest sector este cel mai afectat de tendințele de sporire a frecvenței și severității pericolelor meteorologice care sunt cauzate de schimbările climatice, precum secetele din 2020 și 2022, înghețurile târzii, furtunile puternice și grindina din 2023. Fără măsuri concrete de creștere a rezilienței, aceste fenomene vor continua să submineze securitatea alimentară a țării și să crească riscurile de conflicte legate de utilizarea resurselor de apă și pământ. O precondiție pentru eliminarea foametei și protejarea mijloacelor de trai și a bunurilor pentru asigurarea securității alimentare este sporirea adaptării sistemului agroalimentar al țării în fața riscurilor climatice și de dezastre. 

Măsurile propuse de acest proiect vor contribui la reducerea pierderilor agricole și economice cauzate de hazardurile naturale și reprezintă un pas înainte spre realizarea angajamentelor asumate de țară față de Cadrul Sendai (2015-2030). În cele din urmă, țara va fi mai pregătită pentru viitoarele crize de securitate alimentară, contribuind la realizarea obiectivelor de securitate alimentară locale și globale adoptate în timpul Summitului G7 din Japonia în 2023.

Obiective:

Obiectivul general al proiectului este de a consolida securitatea agroalimentară a țării în contextul crizei multidimensionale actuale, inclusiv al intensificării amenințărilor climatice și de dezastre. 

Cele două obiective specifice sunt:

  • Îmbunătățirea gestionării riscurilor climatice și de dezastre în țară prin modernizarea sistemului de monitorizare agrometeorologic și hidrologic și disponibilitatea datelor;
  • Stabilirea unui fundament solid pentru implementarea măsurilor de adaptare la schimbările climatice și de reducere a riscului de dezastre și pentru planificări bugetare.

Rezultate scontate:

  • Cel puțin 4 stații agrometeorologice (stații automate noi sau senzori adăugați la stațiile existente) instalate și conectate la sistemul național de monitorizare;
  • Cel puțin 4 stații hidrometeorologice (stații automate noi sau senzori adăugați la stațiile existente) instalate și conectate la sistemul național de monitorizare;
  • Cel puțin 7 persoane cu capacitate de decizie, cu experiență și cunoștințe sporite în servicii climatice și avertizare timpurie pentru sectorul agricol;
  • Cel puțin 7 centre raionale beneficiază de planuri de adaptare la schimbările climatice și de reducere a riscului de dezastre;
  • Cel puțin 20 de reprezentanți ai autorităților publice locale abilitați cu cunoștințe și capacități îmbunătățite privind accesarea finanțării pentru activități de adaptare la schimbările climatice.