Home Moldova Poveștile Lui Ion Creangă, Animate În 2D Poveștile lui Ion Creangă, animate în 2D 28 January 2021 Eroii poveștilor lui Ion Creangă au prins o nouă „viață”, una digitală, în format 2D. Studioul de producție animată „Kreyon” a obținut sprijin financiar de la Uniunea Europeană pentru realizarea proiectului „Poveștile lui Ion Creangă în 2D”. Mai nou, fata babei și fata moșneagului, soacra cu trei nurori, dar și eroii altor povești, le vorbesc picilor nu numai în limba română, dar și în rusă și chiar engleză. Proiectul a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene în cadrul programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.O echipă de 20 persoane, printre care: designeri, ilustratori, un regizor de sunet, și un muzician, traducători și actori au muncit cot la cot timp de trei luni pentru a anima operele îndrăgitului scriitor. În total, au fost realizate în 2D poveștile: „Fata babei și fata moșneagului”, „Cinci pâini”, „Punguța cu doi bani”, „Soacra cu trei nurori”, „Ursul păcălit de vulpe”, și „Capra cu trei iezi”.„Ideea mi-a venit în ziua când s-a născut fetița mea Sarah, din dorința de a fi un tată bun”, spune Ion Savin, coordonatorul de proiect.„Am ținut să reproducem poveștile și în limbile rusă și engleză, în speranța că și familiile vorbitoare de limba rusă, din dreapta și stânga Nistrului, dar și familiile care au emigrat în diferite colțuri ale lumii, în care copiii nu mai vorbesc româna, să le poată vedea și înțelege”, mai spune Ion Savin.Poveștile au fost difuzate la televiziunile Moldova 1 și Bendery TV. Pe lângă publicarea pe site-ul Diez, acestea vor mai fi plasate pe un canal Youtube, pentru ca părinții din toate colțurile lumii să-și poată alina picii cu poveștile lui Ion Creangă.Cinci povești au fost realizate în 2D cu finanțare europeană, iar una – din resursele „Kreyon”.Proiectul a fost implementat cu sprijinul financiar oferit de Uniunea Europeană în cadrul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD. Programul contribuie la sporirea cooperării între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru prin implicarea reprezentanților societății civile, media și ai domeniului de afaceri în proiecte comune.Accesează comunicatul de presă în limba rusă Related Content Press Releases Cinci școli vor fi modernizate, iar calitatea educației va fi îmbunătățită, cu sprijinul Norvegiei și PNUD Moldova Norvegia și PNUD Moldova vor moderniza cinci din cele 35 de instituții de învățământ care fac parte din Rețeaua Școlilor Model din Republica Moldova. Investițiile... Read more Press Releases 222 de copii și tineri, inclusiv din diasporă, participă la tabere de vară în comunitățile locale 222 de copii și tineri localnici și din diasporă s-au reunit la taberele de vară cu genericul „Uniți pentru eco localități”, organizate în șapte comunități din Re... Read more News Clubul Juniorilor care vor să aducă oportunitățile de dezvoltare în satele din Moldova 20 de fete și băieți formează Clubul Juniorilor al Alianței Asociațiilor de Băștinași din Moldova. În fiecare lună, ei se întrunesc pentru a găsi modalități de a ... Read more Press Releases Una dintre cele 35 de școli model din țara noastră va fi modernizată de PNUD și Polonia Polonia va contribui la crearea Rețelei Școlilor Model din Republica Moldova și, implicit, la asigurarea accesului la educație de calitate pentru sute de copii. U... Read more Press Releases UE, UNICEF și PNUD lansează programul de promovare a educației de calitate și a oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții pentru toți Cu un buget total de 10 milioane de euro, programul va îmbunătăți competențele digitale ale cadrelor didactice, va sprijini dezvoltarea resurselor educaționale di... Read more
Press Releases Cinci școli vor fi modernizate, iar calitatea educației va fi îmbunătățită, cu sprijinul Norvegiei și PNUD Moldova Norvegia și PNUD Moldova vor moderniza cinci din cele 35 de instituții de învățământ care fac parte din Rețeaua Școlilor Model din Republica Moldova. Investițiile... Read more
Press Releases 222 de copii și tineri, inclusiv din diasporă, participă la tabere de vară în comunitățile locale 222 de copii și tineri localnici și din diasporă s-au reunit la taberele de vară cu genericul „Uniți pentru eco localități”, organizate în șapte comunități din Re... Read more
News Clubul Juniorilor care vor să aducă oportunitățile de dezvoltare în satele din Moldova 20 de fete și băieți formează Clubul Juniorilor al Alianței Asociațiilor de Băștinași din Moldova. În fiecare lună, ei se întrunesc pentru a găsi modalități de a ... Read more
Press Releases Una dintre cele 35 de școli model din țara noastră va fi modernizată de PNUD și Polonia Polonia va contribui la crearea Rețelei Școlilor Model din Republica Moldova și, implicit, la asigurarea accesului la educație de calitate pentru sute de copii. U... Read more
Press Releases UE, UNICEF și PNUD lansează programul de promovare a educației de calitate și a oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții pentru toți Cu un buget total de 10 milioane de euro, programul va îmbunătăți competențele digitale ale cadrelor didactice, va sprijini dezvoltarea resurselor educaționale di... Read more