PNUD, Suedia și Marea Britanie aduc disciplinele viitorului mai aproape de tinerii din stânga Nistrului

13 December 2023

135 de elevi și studenți sunt mai pregătiți pentru a îmbrățișa profesiile viitorului și a urma o carieră de succes după ce au urmat cursuri de instruire STEEAM în cadrul inițiativelor realizate de proiectul PNUD „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade) în trei instituții de învățământ din stânga Nistrului. 

36 de profesori de la instituțiile respective și-au îmbunătățit competențele digitale pentru a preda disciplinele STEEAM în baza unei abordări multidisciplinare și aplicate. 

STEEAM este o abordare educațională care folosește Știința, Tehnologia, Ingineria, Antreprenoriatul, Arta și Matematica ca metode de predare bazate pe investigare și analiză, pentru a implica elevii în mod direct, dar și prin prezentarea unor modele de carieră în domeniu. 

Pe lângă susținerea cursurilor de formare din perspectiva educației STEEAM, proiectul PNUD/AdTrade, cu asistența financiară a Suediei și Marii Britanii, a creat în acest an și a dotat cu toate cele necesare trei laboratoare digitale în școala nr. 1 din Camenca, în cadrul Facultății de economie a Universității din Tiraspol și în Colegiul de Arte din Tighina (Bender). Laboratoarele vor asigura în perspectivă acces la lumea digitală și disciplinele viitorului pentru încă multe fete și băieți care vor urma studiile în aceste instituții de învățământ. 

Acum un an, cu asistența Suediei, Marii Britanii și PNUD, în cadrul proiectului AdTrade au mai fost create două clase STEEAM, care au contribuit la instruirea a 140 de fete și 24 de copii refugiați din Ucraina, iar 33 de profesori și-au îmbunătățit competențele digitale. 

Toate aceste rezultate, dar și perspectivele de dezvoltare a abordării STEEAM în stânga Nistrului au fost discutate în cadrul unei mese rotunde organizate la Tiraspol pe 13 decembrie 2023 de proiectul PNUD/AdTrade, la care au participat elevi, studenți, cadre didactice și experți IT de pe ambele maluri ale Nistrului implicați în realizarea inițiativelor STEEAM.