Cele 12 incubatoare de afaceri din Republica Moldova vor deveni mai eficiente energetic și mai pregătite să sprijine afacerile verzi
16 iulie 2026
Foto: PNUD Moldova
Cele 12 incubatoare de afaceri din Republica Moldova vor beneficia de investiții în eficiență energetică, utilizarea surselor de energie regenerabilă și consolidarea capacităților instituționale, pentru a oferi servicii mai performante întreprinderilor mici și mijlocii și pentru a accelera dezvoltarea antreprenoriatului verde la nivel local.
Pe 16 iulie 2026, în cadrul unui eveniment organizat la Chișinău, au fost înmânate certificatele de parteneriat.
„Aceste investiții reprezintă mai mult decât o modernizare a infrastructurii. Prin implementarea soluțiilor moderne de eficiență energetică, incubatorul își consolidează capacitatea de a oferi servicii de calitate antreprenorilor și de a crea condiții mai bune pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii. Economiile realizate vor fi reinvestite în extinderea serviciilor pentru antreprenori”, afirmă Liliana Babără, administratoarea Incubatorului de afaceri din Soroca.
Cu sprijinul financiar al Suediei și Norvegiei, PNUD, în parteneriat cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), incubatoarele de afaceri vor beneficia de investiții adaptate, în valoare totală de 386.000 de dolari.
Acestea includ:
- instalarea sistemelor fotovoltaice și sistemelor de stocare a energiei;
- instalarea pompelor de căldură, iluminatului LED;
- măsuri de eficiență energetică: lucrări de termoizolare, înlocuirea ferestrelor și ușilor sau alte soluții menite să crească performanța energetică și reziliența infrastructurii;
- procurarea de echipamente care vor reduce consumul de energie și costurile operaționale.
Pe lângă investițiile în infrastructură, incubatoarele de afaceri vor beneficia de un program de dezvoltare instituțională, care va contribui la integrarea principiilor egalității de gen și ale acțiunii climatice în serviciile de consultanță, instruire și sprijin oferite întreprinderilor mici și mijlocii.
Va fi facilitată interacțiunea directă dintre incubatoarele de afaceri și antreprenori și comunități. Vor fi desfășurate activități de informare și conștientizare în localități, în special pentru femeile agro-producătoare.
Cu sprijinul PNUD și al Danemarcei, pe parcursul anului 2026 au fost efectuate audituri energetice în 10 dintre cele 12 incubatoare. Conform datelor, măsurile de eficiență energetică recomandate pentru implementare necesită investiții totale de circa 32,4 milioane lei sau 1,8 milioane dolari SUA. Aplicarea acestora ar reduce consumul de energie cu peste un milion de kWh anual sau cu circa 2,8 milioane lei anual în condițiile unui confort termic corespunzător. Totodată, emisiile de CO2 s-ar diminua cu peste 400 tCO2 anual.
Incubatoarele de afaceri acoperă regiunile Leova, Cahul, Călărași, Ceadîr-Lunga, Cimișlia, Dubăsari, Nisporeni, Rezina, Soroca, Ștefan Vodă, Sîngerei și Chișinău. Ele găzduiesc aproape 300 afaceri și contribuie la susținerea a peste 1000 de locuri de muncă, având un rol esențial în dezvoltarea antreprenoriatului local.
Un incubator de afaceri este o organizație care oferă antreprenorilor la început de drum un mediu favorabil și sprijin pentru a-și dezvolta startup-urile. Aceste instituții oferă spații de lucru la prețuri accesibile, consultanță, instruire și acces la finanțare pe o perioadă determinată.