În Republica Moldova, mii de femei trăiesc în tăcere experiențe dureroase de violență fizică, emoțională, psihologică, financiară sau digitală. Anul trecut, circa 1200 de femei au fost supuse acțiunilor de violență fizică, arată datele Inspectoratului General al Poliției. Pentru multe dintre ele, frica, rușinea și lipsa de încredere în autorități sunt obstacole greu de trecut. De aceea, ezită să ceară ajutor, temându-se că nu vor fi crezute, că vor fi judecate sau că agresorii vor rămâne nepedepsiți, iar acest lucru va agrava și mai mult situația.

Dar, în ultimii ani, lucrurile au început să se schimbe. Țara noastră a făcut progrese semnificative pentru a combate acest fenomen și pentru a proteja victimele violenței domestice, inclusiv prin îmbunătățirea proceselor privind sprijinul oferit acestora și crearea spațiilor în care să se simtă în siguranță.

Astfel, unul dintre instrumentele care astăzi stă la baza activității medicilor legiști este Regulamentul privind aprecierea medico-legală a gravității vătămării integrității corporale sau sănătății, revizuit cu sprijinul PNUD Moldova și adoptat prin hotărâre de Guvern în 2023. Acest act esențial prevede garanții juridice mai solide pentru victimele violenței domestice, cum ar fi evaluarea efectelor psihologice ale violenței asupra sănătății persoanei, introducerea principiului acomodării rezonabile și includerea indicațiilor privind raportarea obligatorie a cazurilor de violență domestică, indiferent de consimțământul victimei. 

Măsurile întreprinse au început să restabilească încrederea în sistemul de justiție și să ofere un cadru mai sigur și mai empatic pentru victime. Confirmă acest lucru și Ana – o femeie care a trăit peste un deceniu într-o relație marcată de violență, dar care a găsit sprijin și protecție în momentul în care a avut curajul să ceară ajutor. Cum a reușit? Iată povestea ei...

Menționăm că acest caz este unul inspirat din povestea mai multor femei care au ajuns la adăposturile susținute de PNUD Moldova. Parcursul Anei până la înfăptuirea justiției – personajul nostru fictiv, dar portavoce a unei experiențe reale – este unul ca la carte. În realitate, însă, lucrurile nu se întâmplă astfel.

Ani de tăcere și neîncredere

Ana este o femeie de 38 de ani dintr-un sat din centrul Moldovei, care ani de zile a fost agresată fizic, verbal, emoțional și financiar de către soț, mai ales când consuma alcool. Deși vecinii bănuiau, nimeni nu a intervenit. Ana nu a cerut ajutor. Nu pentru că nu voia, ci pentru că depindea financiar de soț și nici nu avea încredere că va fi ajutată. A auzit istorii ale femeilor care au fost ignorate de poliție, despre plângeri clasate, despre agresori care se întorceau acasă mai furioși. Pe lângă teamă și rușine, nu voia ca fiica lor de 10 ani să crească fără tată.

Un nou început dureros

Într-o noapte, a fost lovită în fața fiicei sale. Privirea speriată a copilului a fost mai dureroasă decât orice lovitură. A fost momentul în care Ana a înțeles că nu mai poate aștepta. Cu mâinile tremurânde, a format numărul 112. Acel apel a fost cel mai greu pas din viața ei. Nu știa dacă va fi crezută. Nu știa dacă va fi protejată. Dar instinctul de mamă a fost mai puternic decât frica.

Spre surprinderea ei, poliția a ajuns rapid. Unul dintre ofițeri i-a vorbit cu calm și respect, i-a explicat care îi sunt drepturile și i-a spus că nu este singură. Imediat a fost emis un ordin de restricție de urgență, iar soțul violent a fost scos din locuință chiar în acea noapte.

Sprijin dincolo de așteptări

După intervenția poliției, Ana și fiica ei au fost duse la spital. Avea dureri în tot corpul. A fost preluată de personalul medical de gardă, care i-a oferit îngrijiri imediate. Între timp, fiica ei s-a aflat în grija unui asistent medical. 

A doua zi dimineață, femeia a anunțat că vrea să-și retragă plângerea de la poliție și să se întoarcă acasă. Polițistul însă i-a explicat că, chiar dacă își retrage plângerea, abuzatorul nu va scăpa de pedeapsă. Dimpotrivă, există riscul ca scenele de violență să se repete după zece zile, când va expira ordinul de restricție de urgență. Așa că, a îndrumat-o și încurajat-o să se adreseze la medicul legist, pentru a obține dovezi clare ale leziunilor suferite în urma agresiunii. Într-un final, Ana a acceptat să meargă la medicul legist, care să-i probeze leziunile corporale cauzate în rezultatul agresării.

Femeia a fost dusă într-o sală separată, destinată examinărilor victimelor violenței domestice, unde i-au fost examinate leziunile de pe corp. În al doilea rând, un psiholog a evaluat și traumele psihologice la care a fost supusă de către abuzator. A fost pentru prima dată când cineva i-a văzut și rănile invizibile, iar acest lucru a făcut-o pe Ana să aibă mai multă încredere în specialiștii care o examinau. 

Centrul care i-a devenit casă și sprijin

Voia să se întoarcă acasă, dar frica a ținut-o pe loc. După discuția sinceră cu psihologul, care i-a vorbit și despre posibilitatea de a se adăposti temporar într-un centru destinat supraviețuitoarelor violenței domestice și i-a oferit informații detaliate despre opțiunile disponibile, Ana a găsit curajul să facă un pas important: a acceptat să meargă, împreună cu fiica ei, la cel mai apropiat centru de plasament pentru victimele violenței.

Acolo, au fost întâmpinate cu grijă și respect. Au primit haine curate, o masă caldă și un pat sigur – lucruri simple, dar esențiale într-un moment de criză. Mai mult decât atât, o echipă multidisciplinară formată din psiholog, asistent social și avocat le-a oferit sprijinul necesar.

În acest mediu protejat, Ana a aflat că are dreptul la asistență juridică gratuită, că poate solicita un ordin de protecție și, cel mai important, că nu trebuie să treacă singură prin procesul penal. Pe tot parcursul plasării în centru, a beneficiat de consiliere psihologică și sprijin constant.