Mesajul Administratorului PNUD cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eradicarea Sărăciei

Tematica: Ne solidarizăm cu cei excluși, pentru a construi o lume incluzivă, cu respect universal pentru drepturile omului și pentru demnitate

16 October 2018

În cei 25 de ani de la prima marcare a Zilei Internaționale pentru Eradicarea Sărăciei, dezvoltarea umană a scos sute de milioane de oameni din ghearele sărăciei și a extins oportunitățile economice și sociale pentru și mai multe persoane, în toată lumea.

În India, aproximativ 270 de milioane de oameni s-au eliberat de sărăcie, în doar zece ani. Investițiile pe care le facem funcționează.

Cu toate acestea, în timp ce sute de milioane de oameni s-au poziționat deasupra nivelului sărăciei, nu am reușit să ajungem la fiecare.

1,3 miliarde de oameni sunt afectați de sărăcie multidimensională, adică nu sunt doar săraci în venituri, ci se confruntă cu lipsa serviciilor de sănătate și educație, condiții precare de trai. Ei riscă să devină marginalizați în caz de conflicte, boală, șomaj sau dezastre naturale.

Amplificarea inegalității amenință progresul atins. În medie, se estimează că un copil născut astăzi într-o țară cu un nivel înalt de dezvoltare umană va trăi cu aproape 20 de ani mai mult și va învăța cu șapte ani mai mult decât un copil născut într-o țară cu un nivel scăzut de dezvoltare umană. Aceste statistici reflectă oportunități ratate pentru milioane de persoane.

Putem evita asta.

Realizarea Agendei 2030 și a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă reprezintă cel mai bun pas pentru nu doar a curma sărăcia extremă, ci și pentru a reduce inegalitatea și pentru a aduce progresul în viața celor excluși.

Așa cum ne sugerează tematica din acest an, asigurarea accesului la necesitățile de bază, cum ar fi apa, alimentația, locuința sau siguranța, va permite realizarea unor drepturi fundamentale ale omului și va reda demnitatea pentru milioane de oameni.

În această Zi Internațională pentru Eradicarea Sărăciei, să reflectăm asupra progreselor înregistrate și să ne reamintim că nimeni nu trebuie lăsat în urmă.