Uniunea Europeană și PNUD intensifică susținerea pentru domeniul climei în regiunea Parteneriatului Estic

28 May 2019

Marcând cea de-a zecea aniversare a Parteneriatului Estic, Uniunea Europeană și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) au lansat proiectul EU4Climate – o inițiativă regională care are scopul de a sprijini dezvoltarea și implementarea politicilor climatice și de a accelera acțiunile în domeniul schimbărilor climatice în cele șase țări care fac parte din Parteneriatul Estic - Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.

În cadrul acestei noi inițiative partenerii vor sprijini țările în efortul lor de a-și îndeplini angajamentele față de Acordul de la Paris, în care părțile au convenit să mențină o creștere a temperaturii globale cu mult sub 2 grade Celsius față de nivelurile preindustriale și să obțină emisii nete de gaze cu efect de seră până în a doua jumătate a secolului. EU4Climate va asigura implementarea continuă și eficientă a reformelor în domeniul schimbărilor climatice, prevăzute în Acordurile de Asociere și de Parteneriat cu UE, în inițiativa de politici a Parteneriatului Estic „20 de Livrabile pentru 2020” și în Agenda ONU pentru Dezvoltare Durabilă 2030.

„Protestele pentru climă au contribuit la creșterea gradului de conștientizare a opiniei publice în multe state-membre ale UE. Asistăm la o dezbatere privind ambiția acțiunilor noastre în domeniul climei cu o perspectivă pe termen lung, până la jumătatea acestui secol, către o Europă neutră din punct de vedere al climei. Vom avea astăzi șansa să discutăm reacția UE la aceste cerințe și modul în care țările Parteneriatului Estic abordează această provocare, pe care ar trebui cu toții să o transformăm într-o oportunitate. Noul nostru proiect regional EU4Climate este lansat exact la timp în acest sens, întrucât va accelera sprijinul acordat în regiune, cu o atenție sporită asupra acestor întrebări,” a declarat Yvon Slingenberg, Directoarea pentru Acțiune Climatică, Comisia Europeană.

Pentru a obține rezultate viabile și pentru a aduce o schimbare reală în viața oamenilor, este necesară o continuă accelerare pentru reforme în multe domenii, precum energia, în special dat fiind faptul că această parte a lumii rămâne a fi una dintre cele mai ineficiente din punct de vedere energetic, atât în ceea ce privește consumul, cât și producția energie. Iată de ce UE oferă sprijin semnificativ în domeniul energiei și eficienței energetice în regiune, și anume pentru a asigura dezvoltarea unor politici transformatoare, cu scopul a debloca investițiile în energia curată și accesibilă și în eficiența energetică. Aceste noi investiții trebuie să fie rezistente la schimbările climatice și reziliente la riscurile climatice emergente.

„Schimbările climatice depășesc frontierele, iar fără cooperare regională și internațională nu putem să construim reziliența și să limităm impactul acestora asupra vieții cetățenilor. În acest context, am inclus schimbările climatice în agenda de cooperare dintre UE și țările Parteneriatului Estic. EU4Climate este foarte oportun în acest sens, fiind un element nou în efortul Uniunii Europene de a atinge obiectivele comune privind schimbările climatice. De asemenea, vine să completeze mecanismele care deblochează necesarul de investiții”, a menționat Lawrence Meredith, Directorul pentru Vecinătatea Est, Comisia Europeană.

Economiile și comunitățile din cele șase țări au fost afectate printr-o frecvență și intensitate crescute ale dezastrelor naturale cauzate de schimbările climatice, precum inundații, aluviuni, secete, grindine și furtuni. Fie că este vorba de pierderea recoltelor, de inundații ale caselor și clădirilor, de incendii sau de o creștere a numărului cazurilor cu boli respiratorii, oamenii au devenit din ce în ce mai vulnerabili la impactul schimbărilor climatice din regiune.

Conform noului Raport Privind Economia Climei, acțiunile ferme în domeniul climei ar putea genera cel puțin 23,3 trilioane de euro (26 trilioane de dolari SUA) la nivel mondial ca beneficii economice până în 2030, ar crea peste 65 de milioane de noi locuri de muncă, ar putea evita 700.000 de decese premature și multe altele.

„Acțiunile în domeniul climei oferă o oportunitate de a debloca beneficii economice și sociale enorme, care ne pot ajuta să realizăm Obiectivele de Dezvoltare Durabilă. Fiind cel mai mare implementator al acțiunilor în domeniul schimbărilor climatice din cadrul Sistemului ONU, PNUD cooperează cu țările lumii pentru a transpune obiectivele climatice în acțiuni și pledează pentru politici climatice mai ambițioase. PNUD este privilegiat să colaboreze cu Uniunea Europeană și cu Guvernele țărilor Parteneriatului Estic în cadrul inițiativei EU4Climate, pentru a promova dezvoltarea durabilă cu emisii reduse de carbon în Europa de Est și Caucazul de Sud”, a declarat Gerd Trogemann, Directorul Regional adjunct a.i., Biroul PNUD pentru Europa și CSI.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană (UE) și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Acesta va fi implementat între 2019 și 2022, cu un buget total de 8,8 milioane de euro și va sprijini cele șase țări ale Parteneriatului Estic să elaboreze și să implementeze politici climatice cu perspectivă. Proiectul identifică principalele acțiunile și rezultate în conformitate cu Acordul de la Paris, cu inițiativa „20 de Livrabile pentru 2020" și cu obiectivele-cheie globale ale politicilor stabilite de Agenda ONU pentru Dezvoltare Durabilă 2030. Proiectul, de asemenea, va transpune în acțiuni prioritățile enunțate în Declarația Ministerială a Parteneriatului Estic privind Mediul și Schimbările Climatice, din octombrie 2016.