Concursul de creație în domeniul electoral VotART Junior 2022 și-a desemnat câștigătorii

24 October 2022

Ediția din 2022 a concursului de pictură în domeniul electoral VotART Junior 2022, organizată de Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE), în parteneriat cu Școala de Arte Plastice „Alexei Șciusev”, a ajuns la final. Evenimentul a fost organizat cu suportul PNUD Moldova, în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

Competiția a durat o săptămână, din 15 până pe 22 octombrie 2022, timp în care 25 de tinere și tineri artiști plastici de la școlile de arte din toată țara au transpus pe pânză democrația și alegerile.

„Noi la Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral testăm permanent metode noi, inovative de educație civică și electorală. Și de data aceasta, împreună cu partenerii noștri, am decis să facem un concurs de pictură. În artă ca și în democrație este încurajată libera exprimare și se apreciază valoarea. Participanții și participantele au trebuit să se gândească cum fac aceste conexiuni și cum ne prezintă democrația și alegerile în culori”, afirmă Doina Bordeianu, directoarea CICDE.

Desemnarea celor mai bune creații a fost o adevărată provocare pentru juriu, deoarece toate au fost realizate cu mult talent, în stiluri diferite, cu mesaje puternice și expresive. Membră a juriului, președinta Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova, Florina Breazu, a remarcat: „Mă bucur că tânăra generație este entuziasmată de posibilitatea de a veni cu o părere, cu o atitudine față de democrație. Am apreciat potențialul participanților și cred că acest concurs poate fi o pistă de lansare în marea artă”.

Premiul I a fost acordat lui Artur Bunacalea, elev la Centrul de Excelență în Construcții din Chișinău, pentru lucrarea sa intitulată „Votul tău este o alegere importantă  pentru viitorul tău”.  

„Pentru mine concursul a fost o experiență dificilă, n-a fost atât de ușor să găsesc ideea lucrării, practic în ultimele zile mi-a venit inspirația și am început a lucra. Arta este o modalitate de a comunica cu oricine, deoarece nu are bariere de limbă sau altele. Aprecierea juriului cu locul întâi a fost foarte neașteptată pentru mine. Eu mă gândeam cel mult la o mențiune”, a spus câștigătorul.

Premiul II a fost acordat Kseniei Coltun, elevă la Școala de Arte Plastice „Alexei Șciusev” din Chișinău, pentru lucrarea „Democrația în Moldova”, iar Premiul III a fost luat de Diana Șaitan, elevă la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu”, pentru lucrarea „Vocea ta, viitorul nostru!”.

Câștigătorul premiului I a primit un voucher de 4000 lei, premiul II – 3000 lei, premiul III – 2000 lei și două mențiuni câte o 1000 lei.  Ceilalți concurenți și celelalte concurente au primit certificate de participare și premii de consolare.

Pe parcursul a zece zile, toate lucrările realizate de participanții la VotART Junior vor fi prezentate în cadrul unei expoziții la Muzeul Național de Artă al Moldovei.

În 2019, proiectul PNUD „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente” a susținut Comisia Electorală Centrală în desfășurarea unui atelier de creație în domeniul electoral cu același generic. Posterele câștigătoare au fost distribuite în campania de educație civică pentru scrutinul din octombrie 2019.