Incluziunea politică a persoanelor cu dizabilități în Republica Moldova: bariere, lacune și direcții de reformă
Incluziunea politică a persoanelor cu dizabilități în Republica Moldova: bariere, lacune și direcții de reformă
11 mai 2026
Această notă analitică examinează nivelul de participare a persoanelor cu dizabilități în procesele decizionale din Republica Moldova, cu accent pe dimensiunea politică a acestei participări. Documentul analizează atât implicarea persoanelor cu dizabilități în procesele politice în calitate de actori activi, cât și participarea lor în procesele democratice în calitate de alegători sau participanți la mecanisme de consultare publică. Totodată, analiza identifică principalele bariere care limitează participarea politică a acestui grup și explorează posibile măsuri de stimulare a participării, inclusiv prin valorificarea experiențelor și practicilor internaționale relevante în domeniul participării politice a persoanelor cu dizabilități.
Documentul este compartimentat într-un cuprins din cinci capitole care oferă o analiză a incluziunii politice a persoanelor cu dizabilități. Acesta include o introducere, examinează contextul normativ al participării politice a persoanelor cu dizabilități, analizează barierele de participare în procesul decizional, prezintă practici și experiențe internaționale relevante și propune măsuri de politici pentru Republica Moldova.
Studiul a fost realizat de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, cu susținerea PNUD Moldova, în parteneriat cu UN Women Moldova, și finanțat de Norvegia, Suedia și Danemarca.