Elevii din Republica Moldova, premiați la un curs de creativitate dedicat eficienței energetice
21 iunie 2023
Mai multe echipe de elevi din Republica Moldova, care au participat la concursul ,,Săptămâna eficienței energetice în școala mea”, au fost apreciate pentru eforturile lor în promovarea eficienței energetice și a surselor regenerabile de energie.
Concursul a fost organizat în contextul Săptămânii Europene a Energiei Durabile, de Agenția pentru Eficiență Energetică, în parteneriat cu PNUD Moldova, în cadrul programului ,,Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană.
La concurs au participat peste 200 de elevi din întreaga țară. După o evaluare atentă a lucrărilor depuse, șase instituții de învățământ au fost desemnate câștigătoare, la cele două categorii de vârstă.
În categoria I, destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani, au fost premiate următoarele instituții:
- Liceul Teoretic ,,Elena Alistar” din municipiul Chișinău;
- Gimnaziul Corjova din satul Corjova, raionul Criuleni;
- Gimnaziul Cobusca Nouă din satul Cobusca Nouă, raionul Anenii Noi.
În categoria II, dedicată elevilor cu vârsta între 11 și 16 ani, câștigătorii sunt:
- Liceul Teoretic Doroțcaia din satul Doroțcaia, raionul Dubăsari;
- Liceul Teoretic pentru Copii cu deficiențe de vedere din municipiul Chișinău;
- Liceul Teoretic Cruglic din satul Cruglic, raionul Criuleni.
,,Astăzi, ne bucurăm să onorăm și să aplaudăm realizările și contribuțiile remarcabile ale elevilor pentru domeniul eficienței energetice. Fiecare participant la concurs a adus idei și soluții creative cu scopul de a reduce consumul de energie în școlile lor. Aceasta merită să fie recunoscut și apreciat”, a declarat Ion Muntean, Directorul Agenției pentru Eficiență Energetică, în cadrul ceremoniei de premiere.
„Energia verde nu mai reprezintă viitorul, ci prezentul nostru. Este îmbucurător că atât de mulți tineri au participat la concurs, conștientizează importanța și sunt promotori activi ai consumului responsabil de energie. Mulțumesc profesorilor pentru implicare și încurajez să fie activi în continuare pentru a contribui la ținta de decarbonizare a economiei către anul 2050”, a spus Carolina Novac, Secretară de stat la Ministerul Energiei.
„Felicit tinerii ambasadori ai viitorului pentru această mare realizare în domeniul schimbării climei. După cum cunoașteți, economisirea energiei reduce emisiile de gaze cu efect de seră, iar aceasta duce la combaterea schimbărilor climatice. Avem nevoie de mai mulți astfel de tineri ambasadori pentru a atinge țintele în domeniul climei”, a afirmat Solomon Ioannou, Ofițer de programe în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
„PNUD cooperează cu tinerii agenți ai schimbării, abilitându-i pentru a promova tranziția către energie verde și către dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova. Prin valorificarea potențialului tinerilor și oferirea de oportunități incluzive, PNUD ajută tinerii să devină arhitecții unui viitor sustenabil,” a spus Maria Țarigradean, coordonatoare de programe la PNUD Moldova.
Câștigătorii au primit diplome de excelență și premii speciale care să le încurajeze angajamentul continuu în domeniul eficienței energetice.