O tânără din Orhei și-a deschis un atelier pe bani europeni - coase rochii de mireasă care luminează în întuneric
22 noiembrie 2017
Marcela Moscovciuc coase rochii de mireasă care luminează în întuneric, dar și ținute pentru fiecare zi
O tânără creatoate de modă din Orhei coase rochii de mireasă, brodate în stil național, care luminează în întuneric. Pe lângă aceste ținute inedite, atelierul Marcelei Moscovciuc produce rochii de seară sau de zi, pe care orice femeie și-ar dori să le aibă, dar și articole pentru bărbați. Afacerea a fost deschisă acum un an, cu suportul Uniunii Europene, în cadrul programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD.
Situat în centrul Orheiului, atelierul Marcelei Moscovciuc e ușor de găsit pentru cei care caută frumosul în vestimentație. În interior te întâmpină o împărăție a stofelor, schițelor vestimentare și culorilor. Pe podium tronează o rochie de mireasă, cartea de vizită a atelierului. Cusută dintr-o țesătura fină și înfrumusețată cu broderie în stil tradițional, rochia e garnisită cu fir fosforescent și poate lumina în întuneric.
„Se încarcă de la lumina zilei. Mireasa care poartă o astfel de rochie poate străluci, la propriu, la nuntă. A fost ideea mamei mele să facem astfel de rochii”, spune tânăra.
A obținut un grant și și-a deschis afacerea
Acum doi ani putea doar să viseze la firma unde astăzi este și administrator, și propriu angajat. Marcela recunoaște că nu s-ar fi încumetat să își încerce forțele proprii în business, dacă nu ar fi câștigat un grant, după ce a participat la un concurs anunțat de Uniunea Europeană și PNUD. Era studentă la design vestimentar, la UTM, când a aflat despre această oportunitate. Ca să ajungă în finalul competiției a urmat mai multe sesiuni de instruire și un proces riguros de selectare a celor mai bune planuri de afaceri. În final, a câștigat concursul și a obținut un grant de peste 13 000 de euro. Cu acești bani a cumpărat mobilier pentru atelier, mașină de cusut, fier și masă de călcat, dar și un surfilator. Cel mai scump utilaj este mașina de brodat, dotată cu un soft care o ajută să creeze broderia de pe orice haină.
Atelierul l-a amenajat într-un spațiu pe care părinții ei îl închiriau de mai mulți ani, în centrul Orheiului, parcă special pentru o astfel de ocazie.
În toate etapele constituirii și dezvoltării afacerii – de la conturarea ideii, până la definitivarea business planului, dar și la obținerea autorizațiilor necesare de la stat, Marcela a fost ajutată de un consultant angajat în cadrul proiectului.
Primele rochii le-a cusut pentru teza de master
În timp ce își punea afacerea pe picioare lucra în paralel la teza de master. Tânăra este mândră că partea practică a tezei – cele trei rochii de mireasă cusute cu fir fosforescent, au fost concepute și cusute aici, în atelierul propriu.
„La susținerea tezei de masterat membrii comisiei au avut mai multe întrebări legat de cum mi-am deschis eu afacerea, decât de colecția propriu-zisă”, spune zâmbind Marcela.
Are clienți și peste hotarele țării
La mai bine de un an de la lansare, atelierul Marcelei Moscovciuc are zeci de clienți, nu doar din Orhei și din capitală, dar și de peste hotare, de la moldovenii stabiliți acolo. Recent a transmis un set de haine pentru o femeie stabilită în SUA, iar ceva mai înainte a cusut costume de scenă pentru un grup de dansatori moldoveni din Grecia. „Moldovenii care sunt plecați peste hotare asta caută la noi, ornamente în stil național, gentuțe, care să le amintească un pic de locurile natale”, spune designerul.
Pentru promovare utilizează rețelele de socializare, unde are deschisă o pagină. Iar o altă parte dintre clienți vin la atelier prin intermediul recomandărilor celor care deja au beneficiat de serviciile tinerei antreprenoare. Primăvara și vara e sezonul cu cele mai multe solicitări. De la tinerele care își comandă rochii de mireasă și până la doamnele care vor să arate bine la o ceremonie, comenzile se țin lanț.
Muncind zi de zi la atelier, Marcela Moscovciuc a reușit să facă pași mici, dar siguri în lumea modei autohtone. A devenit cunoscută datorită participării la mai multe ediții ale festivalului tradițiilor populare IaMania. Tânăra afirmă că în creațiile sale se bazează pe tot ce înseamnă autentic și tradițional, astfel ca să nu uităm cine suntem și de unde venim.
Arta brodatului, transmisă din generație în generație
În familia Marcelei arta brodatului este transmisă din generație în generație. ”Bunica broda foarte mult, mama a lucrat la o întreprindere specializată în confecții”, povestește Marcela. Chiar și așa tânăra nu a visat dintotdeauna să devină designer vestimentar. Deși absolvise școala de pictură nu se gândea să își dezvolte talentul ci visa la o carieră în relații internaționale sau stomatologie.
Acum spune, râzând, că a avut noroc de mama care a reușit să o convingă să nu își risipească talentul pe la facultăți care erau departe de aptitudinile și interesele ei. Mama o ajută și acum în atelier, atunci când are mai mult de lucru. În afacere se implică și sora Marcelei, absolventă a unei afcultăți de design poligrafic, care o ajută la promovare.
Deși deocamdată atelierul nu are un număr prea mare de angajați, Marcela Moscoviuc visează să cucerească și piețele din afara țării, iar firul fosforescent să ajungă și în alte piese vestimentare, nu doar în rochiile de mireasă.
Zeci de tineri de pe ambele maluri ale Nistrului au beneficiat de granturi similare
Marcela Moscovciuc este una dintre cei peste 70 de tineri de pe ambele maluri ale râului Nistru care au obținut granturi europene în valoare de până la 13.500 de euro pentru a-și crea sau dezvolta o afacere. Mai mult, tinerii au beneficiat și de serviciile unor consultanți personali care, timp de 14 luni, i-au ajutat să-și gestioneze cât mai eficient businessul.
Tinerii au făcut cunoștință între ei și au învățat cot la cot cum să gestioneze o afacere, în cadrul unor instruiri comune, organizate de experți în domeniu.
Programul finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, realizat de PNUD, contribuie la consolidarea întrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru prin implicarea reprezentanților mediului de afaceri, ai societății civile și autorităților locale în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor și infrastructurii sociale.