Provocările și oportunitățile femeilor antreprenoare din sectorul de producție
Provocările și oportunitățile femeilor antreprenoare din sectorul de producție
3 octombrie 2025
„Provocările și oportunitățile femeilor antreprenoare din sectorul de producție” este un studiu elaborat de Asociația Femeilor Antreprenoare din Moldova (AFAM) în parteneriat cu ONG-ul Agenția pentru Inovații și Dezvoltare din Tiraspol, cu sprijinul financiar al Suediei și Marii Britanii, în cadrul proiectului PNUD „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade).
Cercetarea are drept scop identificarea provocărilor, necesităților și perspectivelor femeilor care activează în domeniul antreprenorial, oferind totodată recomandări concrete pentru politici publice mai incluzive și pentru dezvoltarea unor programe de sprijin adaptate contextului local.
Studiul se bazează pe experiențele a 106 femei antreprenoare din Republica Moldova – 56 de pe malul drept al Nistrului și 50 de pe malul stâng – care își desfășoară activitatea în sectoare variate, precum producerea și ambalarea alimentelor, industria textilă, arta meșteșugărească sau alte ramuri de producție. Această diversitate a permis obținerea unei imagini reprezentative asupra realităților cu care se confruntă femeile în afaceri.
Rezultatele sondajului oferă un fundament solid pentru înțelegerea contextului actual al antreprenoriatului feminin din Republica Moldova și constituie baza pentru dezvoltarea unor inițiative menite să consolideze rolul femeilor în economie și societate.