Deputatele din Republica Moldova participă la un Forum Internațional al Femeilor Lidere

22 iunie 2016
Women MPs participate in International Forum of Women Leaders

Deputatele din Parlamentul Republicii Moldova împărtășesc experiența în promovarea egalității de gen în cadrul unui Forum Internațional al Femeilor Lidere în Minsk, Belarus, în perioada 21-22 iunie 2016. Participarea membrelor Platformei Comune de Dialog a Doamnelor Deputate din Parlamentul Republicii Moldova a fost posibilă datorită suportului financiar al Guvernului Suediei, oferit în cadrul proiectului „Îmbunătățirea democrației în Moldova prin suport parlamentar și electoral”, implementat de PNUD.  

Participanții la Forum au discutat despre oportunitățile egale pentru femei și bărbați și despre liderism, și cum s-a schimbat și evoluat acesta în ultimele câteva decenii. De asemenea, au fost dezbătute provocările actuale pentru femeile lidere în diverse domenii ale vieții publice.

Deputata Zinaida Greceanîi a prezentat realizările Republicii Moldova în domeniul egalității de gen și a informat participanții despre inițiativele legislative elaborate pentru a asigura egalitatea de gen. Norma prevede o cotă de reprezentare de 40% pentru femei și bărbați în listele electorale pentru alegerile locale și parlamentare, precum și în structura Guvernului.

Deputatele Elena Bodnarenco și Elena Bacalu au împărtășit publicului rezultatele auditului de gen, desfășurat în 2015 în premieră în Parlamentul Republicii Moldova, cu suportul PNUD. Auditul de gen a identificat mai multe lacune și provocări inclusiv subreprezentarea femeilor în Parlament. Femeile la această oră dețin 22 din 101 de mandate în Parlamentul Republicii Moldova.

Forul Internațional al Femeilor Lidere a întrunit femei care au realizări în domeniul politic, business, mediul academic și jurnalism. O declarație comună va fi semnată la finele evenimentului.

Forul Internațional al Femeilor Lidere este organizat de Oficiul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului al OSCE, în cooperare cu Universitatea de Stat din Belarus, Biroul de informații al Consiliului Europei in Minsk, comitetul Comunității Statelor Independente, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Belarus, Fondul ONU pentru Populație în Belarus, și Institutul Drepturilor Omului și Legii Umanitare Raoul Wallenberg, cu suportul Ministerului Muncii și Protecției Sociale din Belarus și al Ministerului Afacerilor Externe din Belarus.