A avut loc prima întrunire a Consiliului parlamentar pentru integrare europeană
19 aprilie 2016
Pe 19 aprilie 2016 a avut loc prima întrunire a Consiliului parlamentar pentru integrare europeană. Consiliul asigură controlul parlamentar asupra implementării Acordului de Asociere și a Acordului de Liber Schimb și Cuprinzător. Această platformă a fost creată recent cu suportul PNUD Moldova, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea democrației în Moldova prin suport parlamentar și electoral”, implementat cu suportul financiar al Suediei şi cu implicarea consilierului UE de nivel înalt pentru Parlament.
Andrian Candu, președintele Parlamentului, a declarat în cuvântul său de deschidere a lucrărilor Consiliului că ”examinând progresul de implementare a Acordului de Asociere, cu expertiza colegilor de la PNUD, am constatat că în Parlament există deficiențe de comunicare și o neînțelegere de ansamblu a tot ce înseamnă Acord de Asociere și Acord de Liber Schimb și Cuprinzător. Am decis să organizăm această platformă, care presupune o mobilizare a comisiilor și personalului relevant al Parlamentului. De asemenea, în procesul de integrare europeană, este important nu doar să adoptăm legi, dar și să asigurăm controlul Parlamentului asupra implementării acestora”.
Consiliul va contribui la o cooperare instituţională mai eficientă, implicarea cetăţenilor şi la controlul parlamentar asupra armonizării și transpunerii legislației UE în cea națională. Înființarea Consiliul parlamentar pentru Integrare Europeană a fost propusă în urma Raportului PNUD Moldova privind evaluarea rolului Parlamentului Republicii Moldova în procesul de integrare europeană. Raportul a fost elaborat de Răzvan Buzatu, consultant internațional, PNUD Moldova.
Este pentru prima dată când președinții tuturor comisiilor permanente din Parlamentul Republicii Moldova, coordonați de Președintele Parlamentului, lucrează sub o sigură umbrelă parlamentară pentru a asigura controlul parlamentar asupra procesului de integrare europeană. La finele primei întruniri a Consiliului parlamentar, Răzvan Buzatu, consultant internațional PNUD a menţionat: „În prezent, elaborăm mecanismul de control parlamentar, care va permite membrilor Consiliului să examineze și să verifice din perspectiva procesului de integrare europeană toate proiectele de legi înregistrate în Parlament. Totodată, ne aşteptăm ca Parlamentul să aibă un rol cheie în supravegherea punerii în practică a legilor şi a angajamentelor faţă de integrarea europeană”.
Din componența Consiliului fac parte Președintele Parlamentului, președinții comisiilor permanente, Președintele Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova - Parlamentul European, Președintele Euronest, consultanți din cadrul Parlamentului, precum și alți invitați din afara legislativului.