Atleți de pe ambele maluri ale râului Nistru au participat la cea de-a 6-a ediție a ultramaratonului RUBICON

21 February 2023

200 de atleți înscriși la ultramaratonul Rubicon 2023 au parcurs timp de trei zile 540 de kilometri, prin nouă raioane situate de-a lungul râului Nistru. Dintre aceștia, 170 de sportivi de pe malul drept și 30 de pe malul stâng al Nistrului au participat la diferite etape ale cursei, datorită sprijinului oferit de Uniunea Europeană, prin intermediul programului „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.

„Ultramaratonul Rubicon reflectă spiritul programului UE  ‘Măsuri de Promovare a Încrederii’ pentru a promova cooperarea dintre oamenii din comunitățile de pe ambele maluri ale Nistrului. Sportul este un instrument excelent pentru construirea încrederii, deoarece adună sportivi din diferite zone ale țării, uniți pentru a participa la aceeași inițiativă, promovând un stil de viață sănătos și valori pozitive. Sportul unește oamenii, indiferent de naționalitate, limbă, diferențe sociale, gen sau vârstă”, a afirmat Giuseppe Paglione, manager de programe la Delegația UE în Republica Moldova.

Traseul a fost conceput astfel încât alergătorii au savurat totodată principalele atracții turistice din raioanele traversate.

Din 2017, peste 1000 de sportivi și alergători amatori s-au alăturat ultramaratonului Rubicon.

„Ciclul de șase ani al Rubiconului s-a încheiat. Atunci am dat startul de la Cetatea Soroca, neștiind ce ne așteaptă. Și iată-ne în 2023, premiind câștigătorii Rubicon: copiii au alergat peste 100 km, iar adulții peste 340 km! Este de necrezut, dar adevărat. Este grozav că Rubiconul își atinge obiectivul - extinde granițele capacităților umane și a încrederii în sine! Le mulțumesc partenerilor pentru încredere și echipei Sporter”, a spus Dmitri Voloșin, Președintele Clubului Sportiv Sporter.

Programul UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru, prin implicarea lor în proiecte comune de dezvoltare.