de Cristina Lisii și Anastasia Taburceanu
EduSoft: co-crearea educației în Moldova
8 octombrie 2015
Nu schimbarea tehnologiei și software-ului contează, ci modul în care utilizăm cele mai bune tehnologii disponibile pentru a orienta procesul de învățare spre necesitățile elevilor.
Anume din aceste considerente, noi, cei de la MiLab, am experimentat cu Ministerul Educației prin intermediul unui șir de inițiative pentru a regândi învățământul.
Cea mai recentă aventură este hackathon-ul, unde vom conlucra cu cei mai buni și cei mai inteligenți din Moldova pentru a dezvolta conținuturi și instrumentele educaționale de următoarea generație.
Educație + Soft = EduSoft
În ultimii trei ani, Ministerul Educației a echipat peste 100 de școli cu calculatoare, însă nivelul de utilizare a software-urilor educaționale în cadrul orelor este încă foarte redus.
În plus, conform datelor Ministerului, în 2014 doar 50,74 procente din elevii liceelor au susținut examenul la matematică în cadrul bacalaureatului.
Utilizarea aplicaţiilor şi software-urilor relevante pentru studierea matematicii ar putea contribui la eficientizarea procesului didactic şi la îmbunătăţirea performanţei elevilor.
Iată de ce atunci când un grup de studenți IT ne-au abordat cu ideea dată, nu i-am putut refuza.
Noi credem că soluțiile sunt viabile doar dacă utilizatorii participă în procesul de creare. Nu e de mirare că anume colaborarea constituie nucleul EduSoft Hackathon. Din momentul în care a apărut ideea și până la lansarea acesteia, elevii, programatorii și profesorii au fost implicați în mod egal în elaborarea și testarea ideii în cadrul unui proiect pilot de scară mică timp de două săptămâni.
În baza comentariilor adunate în cadrul proiectului pilot, organizăm un concurs care se va derula între 9 octombrie și 7 noiembrie 2015.
Echipe de studenți se vor întâlni în fiecare zi de sâmbătă timp de patru săptămâni pentru a elabora o versiune Beta pentru un software de instruire la matematică. Dânșii vor fi susținuți de profesori de matematică și de dezvoltatori cu experiență vastă.
Proiectul lor va fi testat pe parcursul elaborării în rândul eventualilor utilizatori: elevii și profesori din licee.
Probabil cel mai important aspect este faptul că această inițiativă este prima de felul său – o colaborare fructuoasă între școli, universități și sectorul privat.
Suntem bucuroși să constatăm suportul și angajamentul din partea Ministerului, care și-a exprimat interesul de a integra utilizarea acestei aplicații în școli, astfel suntem dornici să vedem eforturile noastre transpuse în viață cît mai curând.
Vă vom ține la curent cu evoluțiile ce țin de elaborarea hackathon-ului aici.
Ați organizat cândva vreun hackathon? Suntem curioși să vă cunoaștem istoriile și să aflăm despre experiențele voastre