Addressing the impacts of the energy crisis in the Republic of Moldova

Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova

Statut:Activ
Durată:2022 – 2024
Buget:14.382.200 USD
Donator:Uniunea Europeană
Acoperire:Republica Moldova
Beneficiari:Ministerul Energiei, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Centrul Național pentru Energie Durabilă, consumatorii vulnerabili și cei afectați de sărăcia energetică, producătorii de energie regenerabilă
Domeniu de intervenție:Schimbare a climei, mediu și energie
Parteneri:Ministerul Energiei, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Centrul Național pentru Energie Durabilă, consumatorii vulnerabili și cei afectați de sărăcia energetică, producătorii de energie regenerabilă
Document de proiect:Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova
Vezi pagina de transparență a proiectului.

 

Descrierea proiectului:

Republica Moldova nu are resurse energetice proprii și este practic complet dependentă de importurile de combustibili fosili și de energie electrică. Din octombrie 2021, prețurile pentru gaz au crescut semnificativ în Republica Moldova, atât din cauza ultimelor evoluții de pe piețele regionale de energie cauzate de redresarea economiei post-pandemie, cât și de războiul din Ucraina (prețul de cumpărare a gazului a crescut de la 265 dolari SUA/1000 m3 în 2021 la 1193 dolari SUA/1000 m3 în aprilie 2022 și 919 dolari SUA/1000 m3 în mai 2022). Creșterea excesivă neprevăzută a prețurilor a provocat un efect de domino al creșterii prețurilor în toate domeniile, inclusiv la energie electrică, crescând nivelul de sărăcie energetică a populației. Acest lucru a pus presiuni semnificative asupra finanțelor publice și asupra capacității celor mai vulnerabili cetățeni de a-și permite să achite factura la încălzire în timpul iernii (60% din populația Moldovei trăiește în sărăcie energetică, cheltuind peste 10% din bugetul lor pentru a acoperi facturile la energie). În plus, războiul din Ucraina și fluxul de refugiați ca o consecință, precum și scăderea remitențelor din Ucraina și Rusia au pus mai multă presiune asupra economiei moldovenești.

Pentru a spori securitatea aprovizionării cu gaze, autoritățile din Republica Moldova își propun să diversifice aprovizionarea cu gaze și să creeze stocuri de gaze pentru situații de urgență sau cazuri specifice,

Programul are scopul de a spori securitatea energetică și reziliența Republicii Moldova în fața șocurilor actuale și viitoare și de a stimula tranziția energetică.

Programul susține Guvernul Republici Moldova să abordeze actuala criză energetică și sărăcia energetică prin abordarea elementelor sistemice prioritare din sectorul energetic, inclusiv pentru a putea face față unei potențiale crize energetice viitoare. Ambiția acestuia este de a permite piețelor energetice să devină funcționale, transparente și gata să se integreze pe piețele regionale europene, în timp ce cetățenii să beneficieze de tranziția la energia verde într-un mod incluziv.

Programul va ajuta Republica Moldova să întreprindă acțiuni împotriva crizei energetice prin: (i) îmbunătățirea și consolidarea politicii sale energetice și alinierea legislativă în conformitate cu angajamentele internaționale și regionale ale țării, alături de (ii) consolidarea capacității principalilor actori energetici pentru prevenirea riscurilor majore în crizele energetice actuale și potențiale viitoare. Programul va mobiliza sprijinul public pentru tranziția energetică și eficiența energetică prin (iii) creșterea gradului de conștientizare, informare și comunicare, abordând în același timp dezinformarea într-o manieră sensibilă la gen, împreună cu (iv) proiecte-pilot de aplicare a măsurilor de eficiență energetică și resurselor regenerabile pentru a crește accesibilitatea energiei și dezvoltarea unor mecanisme de finanțare durabilă, cu accent primar pe gospodăriile vulnerabile și sectorul public.

Obiective:

Sprijin Guvernului Republicii Moldova pentru: 

  • Punerea în aplicare a cadrului legal și normativ în sectorul energetic, cu considerații sociale și climatice integrate, în conformitate cu cerințele UE;
  • Consolidarea capacităților actorilor din domeniul energetic și consolidarea mecanismelor de coordonare instituțională pentru a aborda și a preveni riscurile implicate de criza energetică recentă și potențiale viitoare;
  • Creșterea gradului de conștientizare și comunicare în rândul populației pentru a adopta cele mai bune practici și măsuri de economisire a energiei și pentru a încuraja utilizarea surselor regenerabile; 
  • Operaționalizarea programelor energetice la nivel național și aplicarea soluțiilor pentru creșterea accesibilității energetice în clădiri rezidențiale și publice, vizând în mod specific cele mai vulnerabile și afectate grupuri ale populației.

Rezultate scontate:

  • Cadrul național de politici și planificarea pe termen lung în sectorul energetic îmbunătățite și aliniate la angajamentele privind clima;
  • Cadrul normativ național (atât primar, cât și secundar) îmbunătățit în concordanță cu angajamentele energetice ale Republicii Moldova, asigurându-se că autoritățile naționale sunt mai bine pregătite și pot răspunde la situațiile de urgență din sectorul energetic și la nevoile celor mai vulnerabili utilizatori de energie;
  • Actorii cheie din domeniul energiei au capacități sporite de expertiză, tehnologice, instituționale și de aplicare a legii pentru a preveni riscurile majore în crizele energetice actuale și potențiale viitoare;
  • Consolidarea capacitățile naționale de organizare a procedurilor de achiziții transparente și nediscriminatorii în domeniul energetic;
  • Capacitatea Guvernului de a monitoriza și de a oferi răspunsuri specifice la sărăcia energetică este sporită prin instituționalizarea unui nou mecanism;
  • Facilitarea implicării cetățenilor în formularea politicilor energetice și sporirea transparenței procesului de luare a deciziilor;
  • Capacități sporite ale Ministerului Energiei și ale Agenției Naționale pentru Reglementarea Energetică a Republicii Moldova privind implementarea mecanismului de creare și menținere a stocurilor obligatorii de gaze naturale, la cele mai mici costuri posibil și cu impact minim asupra consumatorilor finali;
  • Definirea mai exactă a noțiunii de „consumator vulnerabil energetic”;
  • Programul național de promovare a comportamentului responsabil pentru gospodării implementat cu succes, pentru a îmbunătăți și reduce consumul de energie;
  • Pledarea pentru surse regenerabile și soluții practice pentru a atenua sărăcia energetică;
  • Abilitarea cetățenilor pentru a participa la procesul de luare a deciziilor în domeniul energiei, demontarea miturilor și creșterea nivelului de alfabetizare în domeniul sectorului energetic;
  • Programele naționale care urmează să adopte practici și tehnologii de economisire a energiei, inclusiv în gospodăriile vulnerabile, sunt lansate și pilotate cu succes;
  • Îmbunătățirea procesului de adoptare a măsurilor de eficiență energetică în blocurile de locuit;
  • Producerea internă de energie din surse regenerabile de energie pentru nevoile clădirilor publice disponibilă;
  • Cel puțin 50 de mii de familii vulnerabile din punct de vedere energetic vor putea reduce facturile la energie datorită programului de vouchere pe scară largă pentru gospodării (trecerea la aparate electrocasnice mai eficiente din punct de vedere energetic) și Programul Casa verde (utilizarea soluțiilor regenerabile); 
  • Cel puțin cinci clădiri vor fi supuse renovării sistemului de distribuție a agentului termic, ceea ce va duce la economisirea energiei;
  • Cel puțin trei instituții medicale își vor reduce cheltuielile pentru energie prin instalarea sistemelor fotovoltaice.

Realizări:

  • A fost creat și pus în aplicare Fondul pentru vulnerabilitate energetică, alături de operaționalizarea Sistemului Informațional Vulnerabilitatea Energetică. Campaniile de informare derulate în timpul sezoanelor de încălzire 2022-2023 și 2023-2024 au stimulat semnificativ înregistrarea beneficiarilor pe platforma online, extinzând nivelul de acoperire;
  • A fost efectuată o analiză funcțională comprehensivă a Centrului Național pentru Energie Durabilă, fiind actualizate reglementările care au susținut eforturile de reformă a Centrului;
  • A fost oferit sprijin pentru crearea Ministerului Energiei, inclusiv dotarea cu echipamentul necesar pentru a asigura funcționarea eficientă a acestuia. În plus, a fost oferit sprijin pentru comunicarea strategică pentru Minister și pentru Centrul Național pentru Energie Durabilă;
  • Aproximativ 50.000 de persoane vor beneficia de programul Rabla pentru electrocasnice, pentru înlocuirea becurilor și/sau aparatelor electrocasnice ineficiente din punct de vedere energetic;
  • Reabilitarea sistemelor de încălzire în 4 blocuri multietajate (aproximativ 450 de apartamente) a dus la economii considerabile de energie prin schimbarea sistemelor verticale de încălzire pe sisteme orizontale;
  • 74 de gospodării care oferă servicii parentale au participat la programul Casa verde, ceea ce a dus la economii semnificative de energie prin izolarea termică, modernizarea tavanelor, înlocuirea ușilor și ferestrelor sau instalarea de cazane pe biomasă și panouri solare;
  • Panouri solare cu o capacitate totală de 600 kW au fost instalate pe acoperișurile a 5 spitale regionale, ceea ce a permis realizarea unor economii de până la 30% din bugetul anual pentru energie al instituțiilor;
  • Au fost efectuate audituri energetice pentru 6 spitale regionale și 25 de clădiri cu mai multe etaje;
  • Proiectul Planului național integrat pentru energie și climă, împreună cu evaluarea strategică de mediu, au fost elaborate și prezentate Guvernului;
  • Au fost elaborate acte legislative și regulatorii, inclusiv modificări la Legea cu privire la gazele naturale și contribuții la modificarea legii cu privire la energia electrică și documente de evaluare a riscurilor și care abordează riscurile la nivel național care afectează aprovizionarea cu gaze naturale și energie electrică, alături de planuri de prevenire și de acțiuni în caz de urgență;
  • A fost oferit sprijin pentru pregătirea în situații de criză a sistemului de încălzire pentru sezonul 2022-2023. Acesta a cuprins inspectarea și pregătirea a 100 de sisteme de încălzire pe biomasă din instituțiile publice pentru iarna 2022, alături de instruirea a 100 de operatori de centrale termice pe biomasă pentru a spori eficiența și pregătirea lor operațională;
  • Au fost elaborate diverse studii și metodologii, cu scopul de a spori securitatea energetică, axate pe distribuția consumului, pe cererea și oferta de combustibil solid și pe potențialul de biomasă;
  • A fost instituit un mecanism de coordonare periodică pentru principalele părți interesate din sectorul energetic și a fost elaborată o matrice a mecanismelor de finanțare pentru proiecte de eficiență energetică și de energie regenerabilă în sectoare-cheie ale economiei naționale;
  • S-au desfășurat programe cuprinzătoare de dezvoltare a capacităților, cu implicarea instituțiilor guvernamentale, a entităților din sectorul privat și a instituțiilor academice pe o serie de subiecte relevante pentru dezvoltarea sectorului energetic, inclusiv etichetarea energetică și proiectarea ecologică, achizițiile verzi, designul ecologic, auditul energetic etc.;
  • A fost elaborat un ghid privind aplicarea măsurilor de eficiență energetică și de energie regenerabilă pentru sectorul rezidențial;
  • Proiectul a implicat cu succes tinerii în promovarea eficienței energetice și a energiei regenerabile prin intermediul unor spectacole tematice și a unui concurs de desen, ajungând la peste 2.300 de copii și sensibilizându-i cu privire la durabilitate;
  • 40 de jurnaliști au fost instruiți cum să scrie pe subiecte legate de energie, iar 11 instituții media au primit granturi pentru a reflecta subiecte legate de politicile de modernizare a sectorului energetic și de combatere a miturilor.
AniBugetCheltuieli
Uniunea Europeană
2022579.465 USD579.465 USD
20234.023.923,82 USD4.023.923,82 USD
20249.778.811,16 USD