Abilitățile de comunicare sunt esențiale pentru o justiție centrată pe om

17 December 2021

Zeci de judecători, avocați, procurori, executori judecătorești, ofițeri de urmărire penală, inspectori de probațiune, asistenți judiciari, reprezentanți ai mediului academic și mediatori din Soroca, Cimișlia, Criuleni și Comrat s-au întrunit pe 16 decembrie 2021 la Conferința națională a profesioniştilor în  drept, cu genericul „Competenţe critice pentru justiţie centrată pe om”. Evenimentul a fost organizat de INVENTO, în cadrul proiectului „Consolidarea eficienței și accesului la justiție în Moldova”, implementat de PNUD Moldova, cu suportul financiar al Suediei.

Astfel, pe parcursul anului curent, profesioniștii din sectorul justiției din cele patru raioane au beneficiat de un program de consolidare a capacităților, rezultatele căruia au fost prezentate la conferință. Totodată, participanții au abordat provocările din sectorul justiției și soluțiile pe care le oferă justiția digitală.

Prezent la deschiderea evenimentului, Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a apreciat interesul profesioniștilor din sectorul justiției de a-și consolida competențele, astfel încât acestea să fie orientate spre justițiabili. „Îndemn toți profesioniștii din domeniul justiției, dar și reprezentanții societății civile să se implice proactiv în scopul consolidării eficienței și accesului la justiție în Republica Moldova. Este important ca actul de justiție să fie independent, transparent și echitabil, orientat spre cetățean”.

În cuvântul său de salut, Ambasadoarea Suediei la Chișinău, Katarina Fried, a menționat: „Profesioniștii din sectorul justiției sunt mai mult ca oricând îndemnați să găsească soluții practice și rezonabile pentru problemele care afectează accesul la justiție al diferitor grupuri care se află în situații vulnerabile în comunitățile lor. Mai mult ca niciodată, acum este foarte important să se dezvolte dialoguri ample între actorii din sectorul juridic pentru a împărtăși experiențe, a milita pentru schimbări și a învăța continuu”.

Reprezentanta rezidentă PNUD Moldova, Dima Al-Khatib, a subliniat importanța creării unor sisteme de justiție echitabile, imparțiale, independente și accesibile pentru toți: „Accesul la justiție este o condiție primordială în apărarea drepturilor omului, păcii și securității, fiind un element esențial pentru respectarea angajamentului Agendei 2030 de a nu exclude pe nimeni. Actorii din sectorul justiției au un rol important în respectarea acestor principii și asigurării faptului că oamenii sunt tratați corect și incluziv. La rândul său, ei contribuie la reducerea inegalităților și marginalizării și susțin restabilirea încrederii în justiție și în imparțialitatea legii și a instituțiilor”.

Timp de un an, 60 de profesioniști din sectorul justiție (judecători, grefieri, procurori, ofițeri de urmărire penală, avocați) din raioanele Criuleni, Cimișlia, Soroca și Comrat, au participat la opt module de formare privind competențele interpersonale, cum ar fi inteligența emoțională, comunicarea, empatia, rezolvarea conflictelor. Acestea, pe lângă competențele tehnice, pot îmbunătăți în egală măsură calitatea și performanța profesioniștilor din sectorul justiției și pot contribui la o mai bună înțelegere și apreciere a ceea cu ce se confruntă justițiabilii.

„Experiența și cunoștințele acumulate ne vor ajuta să comunicăm mai eficient cu justițiabilii. Am obținut cunoștințe care au contribuit la realizarea unui alt rezultat frumos, biblioteca cu literatură în limba română, creată în Judecătoria Criuleni, sediul Dubăsari, care va servi drept suport pentru autoinstruirea profesioniștilor în drept din regiunea transnistreană. Drept urmare, vom avea un act al justiției calitativ și aliniat la standardele CtEDO”, a spus judecătorul Adrian Cerbu, beneficiar al programului.

Participanții la program au venit cu inițiative de îmbunătățire a accesului la justiție sau coordonare eficientă a justiției la nivel local, patru dintre ele fiind realizate cu susținerea Suediei și a PNUD:

  1. Crearea primei camere speciale de audiere cu înregistrare audio-video la Cimișlia;
  2. Instalarea unei rampe de acces la intrarea în sediul central al Judecătoriei Soroca, pentru a facilita accesul la justiție al persoanelor cu dizabilități locomotorii, în condiții egale și nediscriminatorii;
  3. Crearea unei biblioteci de drept cu literatură în limba română la Judecătoria Criuleni, sediul Dubăsari;
  4. Desfășurarea sesiunilor de instruire dedicate creșterii nivelului de eficiență a răspunsului la cazurile de violență în familie în 16 localități din Criuleni.

„Calitatea justiției pornește de la calitatea oamenilor care contribuie la realizarea acesteia. De aceea, alegem să investim în competențele profesioniștilor din justiție de la nivel local, în împuternicirea spiritului de liderism al acestora și a capacității de a răspunde provocărilor. Relizarea programului în cele patru raioane ale proiectului ne-a confirmat încă o dată că o astfel de intervenție determină rezultate pe termen lung, valorificând potențialul uman de la nivel local”, a afirmat directoarea INVENTO, Ana Indoitu.

În 2020, cu sprijinul proiectului „Consolidarea eficienței și accesului la justiție în Moldova”, au fost create Platforme de Dialog pentru Accesul la Justiție în raioanele Criuleni, Soroca, Cimișlia și Comrat. Membrii platformelor – judecători, procurori, avocați, parajuriști, polițiști, mediatori, medici, reprezentanți ai consiliilor raionale, primăriilor, societății civile – identifică barierele în asigurarea accesului la justiție și examinează soluții de eliminare a acestora.