Cum să mobilizezi mii de oameni să se implice în prevenirea violenței în familie

30 June 2022
Cum să mobilizezi mii de oameni să se implice în prevenirea violenței în familie

În doar patru ani, UTA Găgăuzia, regiunea în care violența era negată ca fenomen social, a devenit un exemplu de prevenire pentru alte localități din țară. Schimbarea s-a produs cu sprijinul PNUD Moldova.

„Dacă mă întrebați despre problema violenței în familie acum 10 ani, cel mai probabil, aș fi spus că în UTA Găgăuzia acest fenomen nu există. Nu pentru că nu exista de facto, dar pentru că era trecut sub tăcere”, spune Svetlana Gheorghieva, directoarea primului Centru pentru reabilitarea supraviețuitoarelor violenței din UTA Găgăuzia și una dintre persoanele datorită căreia prevenirea violenței a devenit o prioritate nu doar pentru autorități, dar și pentru oamenii de rând din regiune.

Svetlana Gheorghieva, directoarea Centrului pentru reabilitarea supraviețuitoarelor violenței din UTA Găgăuzia

Svetlana Gheorghieva, directoarea Centrului pentru reabilitarea supraviețuitoarelor violenței din UTA Găgăuzia

Schimbarea atitudinii față de fenomenul violenței a început în anul 2018, odată cu lansarea în UTA Găgăuzia a unui proiect-pilot global al PNUD, parte a unei inițiative globale implementată în 7 țări: Bhutan, Liban, Indonezia, Irak, Moldova, Peru și Uganda. Pe exemplul unei localități concrete - satul Chirsova, populat compact de etnici găgăuzi și bulgari, inițiatorii proiectului și-au propus să dezvolte un mecanism eficient pentru prevenirea violenței, care să poată fi utilizat ulterior și în alte sate sau orașe din regiune.

Nucleul schimbării – echipa multidisciplinară

Primii agenți ai schimbării au fost angajații mai multor instituții publice din Chirsova, care s-au mobilizat și au format o echipă multidisciplinară - polițiști, asistenți sociali, profesori, medici și alți specialiști. Cu sprijinul PNUD, membrii echipei au fost instruiți cum să acționeze în toate cazurile de risc pentru viața și securitatea victimelor violenței și a copiilor acestora.

Echipa multidisciplinara Chirsova

Satul Chirsova a fost prima localitate din UTA Găgăuzia care a instituit, cu sprijinul PNUD, o echipă multidisciplinară pentru prevenirea și combaterea violenței.

„Activitatea echipei multidisciplinare din localitatea noastră are drept scop ca viața sătenilor să se îmbunătățească, să fie mai puține acte de violență, neînțelegeri între oameni. Ne-am propus să unim localitatea, astfel ca cetățenii noștri să fie prietenoși”, susține Ana Neicovcena, directoarea grădiniței de copii nr. 2 „Licurici” din Chirsova, membră a echipei multidisciplinare din localitate.

Ana Neicovcena, membră a echipei multidiscilinare din Chirsova

Ana Neicovcena, membră a echipei multidiscilinare din Chirsova.

În baza experienței satului Chirsova, în anul 2021 au fost instituite echipe similare în alte zece localități ale autonomiei găgăuze. Iar în anul curent, deja cu sprijinul Guvernului României, astfel de echipe vor începe să activeze în alte zece sate și orașe din UTA Găgăuzia. Astfel, mobilizarea comunitară împotriva violenței se va extinde și mai mult și va acoperi o mare parte din localitățile din regiune.

În satul Chirsova, toți tinerii căsătoriți sunt instruiți cum să prevină conflictele în familie și violența.

În satul Chirsova, toți tinerii căsătoriți sunt instruiți cum să prevină conflictele în familie și violența.

Tatiana Terzi, asistentă socială în satul Tomai, membră a echipei multidisciplinare, susține că activitatea sa și a colegilor săi presupune implicare permanentă.

„Scopul echipei multidisciplinare este să identifice situațiile dificile care apar în familiile vulnerabile. Dacă aceste familii se află în situație de risc, sunt monitorizate în permanență”, spune specialista.

Natalia Grâu-Iachimova, ofițeră principală, Comisariatul de poliție Comrat, susține că deciziile cele mai dificile legate de protecția victimelor trebuie adoptate în comun: „Ne adunăm colegi din mai multe domenii și discutăm o problemă sau alta și fiecare își expune punctul de vedere și, ulterior, adoptăm decizii comune. Astfel, este mult mai ușor să ajutăm oamenii care s-au pomenit în situație de risc”.

Vitalie Frecăuțeanu, coordonatorul proiectului PNUD, susține că activitatea echipelor a devenit din ce în ce mai eficientă.

„Specialiștii știu cum să identifice victimele violenței domestice din localitățile lor, știu ce servicii există și cum să le presteze către beneficiari, și respectiv, cum să direcționeze victimele către serviciile existente”.
Vitalie Frecăuțeanu, coordonator de proiect, PNUD Moldova

Prima condiție a succesului – mobilizarea comunitară

Fiecare localitate nou implicată în proiect elaborează, într-o manieră participativă, planul de acțiuni anti-violență. Fiecare bărbat sau femeie din sat își poate expune părerea despre măsurile de protecție a victimelor sau despre cum pot acționa autoritățile ca să prevină eficient acest fenomen. Odată elaborat, planul de acțiuni permite autorităților locale să aloce și să atragă resurse pentru funcționarea serviciilor de care are nevoie comunitatea. Domeniile de intervenție sunt pliate pe necesitățile victimelor – asistență juridică, socială, educațională, angajare în câmpul muncii etc. Totodată, acestea includ și activități de prevenire – campanii de informare, lecții tematice pentru copii și adulți și alte acțiuni. La finele fiecărui an, membrii echipei multidisciplinare fac o evaluare a felului în care prevederile planului de acțiuni au fost implementate.

Punctul de cotitură, deschiderea unui Centru regional pentru reabilitarea victimelor violenței

În paralel cu dezvoltarea capacităților la nivel local, echipa de proiect a muncit alături de autoritățile locale din regiune la constituirea primului centru din UTA Găgăuzia pentru reabilitarea supraviețuitoarelor violenței.

Pentru amenajarea centrului, autorităţile din UTAG au oferit un edificiu, care a fost reparat capital, după ce a fost expertizat din punct de vedere tehnic. PNUD, cu sprijinul Republicii Coreea, a alocat finanţare în sumă de 90.000 de dolari. Contribuţia Executivului UTA Găgăuzia în acest proiect este de circa 85.000 de dolari.

Totodată, pentru suplimentarea bugetului instituţiei, a fost desfășurată o campanie de colectare de fonduri la care au contribuit zeci de bărbaţi şi femei din țară și de peste hotare. În cadrul acestei campanii a fost organizat un spectacol caritabil de teatru, bazat pe istoriile reale ale unor supravieţuitoare ale violenţei în familie.

Ulterior, mai multe jurnaliste, bloggere şi cântăreţe au organizat un târg de caritate şi au donat banii pentru viitorul centru din UTA Găgăuzia. Suma totală a donațiilor constituie 75.687 de lei. Întreaga sumă a fost transferată în contul centrului, administrația utilizându-i pentru achiziționarea electrocasnicelor pentru centru – mașină de spălat, frigider etc.

„Renovarea a durat doi ani, iar acum centrul este amplasat într-un edificiu cu două etaje, de circa 500 metri pătrați. Instituţia poate găzdui concomitent, pe un termen de până la șase luni, până la 20 de persoane, femei şi copii. Fiecărei femei i se oferă o cameră separată, dotată cu tot necesarul. În instituție există și o cameră de joc pentru copii și una în care locatarii să își poată petrece timpul liber”, spune directoarea centrului, Svetlana Gheorghieva.

Edificiul este accesibil şi pentru persoanele cu dizabilităţi – la intrare este rampă de acces, în interior – grupuri sanitare adaptate, iar accesul de la un etaj la altul poate fi asigurat cu ajutorul unui dispozitiv special.

La parterul clădirii se află și centrul comunitar, destinat femeilor și bărbaților din grupuri dezavantajate, precum și persoanelor care au nevoie de consiliere sau sprijin.

Irina Vlah, Guvernatoarea UTA Găgăuzia, susține că deschiderea centrului este una dintre cele mai importante acțiuni în contextul prevenirii violenței în familie.

„Trebuie depuse multe eforturi pentru a informa comunitatea/societatea despre faptul că acest centru există și ce servicii poate oferi. Noi am prevăzut un buget pentru acest an de funcționare și sper că acest proiect va fi unul de succes și femeile vor fi informate. Sper că vom lucra în comun, astfel ca să punem capăt violenței în societate”, spune bașcana.

Valeriu Topciu, primarul satului Tomai, UTA Găgăuzia, spune că instituția este un adevărat colac de salvare pentru autorități, care anterior nu aveau nicio soluție pentru a adăposti femeile care se confruntau cu violență în familie.

„Acum, de când s-a deschis acest centru, suntem siguri că într-adevăr va fi acordat ajutor eficient. Copiii sau femeile care au fost cazate în centru beneficiază de susținere adecvată, iar asta înseamnă că efortul nostru nu a fost în zadar”, spune primarul.

De la începutul războiului din Ucraina, instituția a găzduit peste 120 de persoane refugiate, prioritate având femeile cu copii mici.

În prezent, centrul oferă adăpost pentru refugiatele din Ucraina.

În prezent, centrul oferă adăpost pentru refugiatele din Ucraina.

Potrivit lui Vitalie Frecăuțeanu, coordonator de proiect la PNUD Moldova, acest serviciu răspunde rigorilor și standardelor existente în Republica Moldova pentru asistența supraviețuitoarelor violenței domestice. „Este foarte important că am reușit implicarea autorităților regionale prin structurile și instituțiile subordonate. Preluarea finanțării de către stat a acestui serviciu ține de asumarea la nivel politic a problematicii și identificarea unor soluții permanente pentru această problemă”.